crearea locurilor este o activitate centrală pentru grupurile creștine. Cu toate acestea, literatura științifică conține puține conversații comparative despre teoriile creștine locale despre loc. Acest articol ‘gândește peste’ zece descrieri etnografice ale comunităților evanghelice, în scopul de a acorda o atenție la ceea ce acești creștini să acorde o atenție la locul lor de zi cu zi-a face. Se discută șapte problematici care se repetă în mod obișnuit în lucrarea evanghelică (și anume preocupările lingvistice, materiale, temporale, personale, translocale, transcendente și lumești). Această analiză nuanțează dezbaterile antropologice actuale despre materialitatea protestantă, temporalitate și personalitate. Articolul susține că un principiu central al creării locului evanghelicilor este o separare simultană și reunirea credinței și a locului. Acest lucru duce la o fuziune simultană și ‘unfusing’ de situație și setare, care nu pot fi etichetate fie dis-plasare sau amplasare aprofundată. Mai pe larg, crearea de locuri evanghelice oferă un exemplu modern de descurajare care este diferit de lipsa locului. De asemenea, vorbește despre interacțiunea complexă dintre idealuri, intenționalitate și agenție.