termenul ‘coccygodynia’ înseamnă durerea din zona coccisului (os coccygis; coccyx). Datorită intoleranței la ședere, coccygodinia poate perturba semnificativ calitatea vieții. Tulburările coccygeale care se pot manifesta în coccygodynia sunt leziuni (fractură, subluxație, luxație), mobilitate anormală (hipermobilitate, subluxație anterioară și posterioară sau luxație a coccisului), degenerarea discului la segmentele sacrococcygeal (SC) și intercoccygeal (IC), Spicul coccygeal (excrescență osoasă), osteomielită și tumori. Mobilitatea anormală a coccisului, care poate fi observată pe radiografia dinamică (raze X laterale ale coccisului în poziție verticală și așezată), este cea mai frecventă constatare patologică la pacienții cu coccygodynia (70% dintre pacienți). Poate fi rezultatul unei accidentări și a unei supraîncărcări cronice statice și dinamice a coccisului (obezitate, ședere prelungită, ciclism, canotaj, călărie etc.). Originea coccigiană a durerii poate fi confirmată prin injecții ale anestezicului local în structurile care pot fi o sursă de durere (disc SC, primul disc IC, ganglionul lui Walther, atașamente musculare în jurul vârfului coccisului etc.). Tulburările extracoccigiene care se pot manifesta prin coccygodynia sunt: chist pilonidal, abces perianal, hemoroizi și boli ale organelor pelvine, precum și tulburări ale coloanei vertebrale lombosacrale, articulațiilor sacroiliace, mușchilor piriformi și sacrului. La 30% dintre pacienții cu coccygodynia, cauza durerii nu poate fi găsită (coccygodynia idiopatică). Terapia pentru coccygodynia poate fi conservatoare și chirurgicală (coccygectomie parțială sau totală). Terapia conservatoare include: odihnă, terapie medicamentoasă, acupunctură, pernă de coccyx, terapie fizică, terapie manuală (masaj și întindere a mușchiului levator ani; mobilizarea coccisului) și intervenții terapeutice (injecții de anestezic local și corticosteroid în structurile dureroase; ablația radiofrecventa a discurilor coccigiene și ganglionul lui Walther). Folosind diferite modalități de terapie conservatoare, se obțin rezultate satisfăcătoare la majoritatea pacienților cu coccygodynia. Coccigectomia este indicată în cazuri refractare, în primul rând la pacienții cu mobilitate anormală a coccisului și a spiculelor care răspund cel mai bine la tratamentul chirurgical.