s-a sugerat că adoptarea unui marker relativ specific al celulei miocardice, cum ar fi creatin kinaza MB izoenzima, poate produce o precizie îmbunătățită în estimarea mărimii infarctului prin eșantionarea serică serială și analiza compartimentală. Cu toate acestea, metodele actuale de evaluare a activității izoenzimelor sunt greoaie și nepotrivite pentru utilizarea clinică. Prin urmare, am folosit un nou test pentru determinarea rapidă a activității CK MB, bazat pe inhibarea imunologică a subunităților M. La 19 pacienți care nu au fost supuși nici injecției intramusculare, nici defibrilărilor repetate, sa constatat o corelație bună între indicii necrozei bazate pe MB și determinarea totală a CK (r = 0,94), cu eliberarea cumulată a MB în valoare de 16 +/- 4% din totalul CK. Diferențe semnificative au fost observate la 3 pacienți supuși masajului cardiac extern (MB = 9 +/- 1% din totalul CK) sugerând astfel o sursă extracardiacă considerabilă de CK total datorită traumatismului mușchiului scheletic. Analiza cinetică comparativă arată diferențe substanțiale între cele două izoenzime, nu numai în ceea ce privește rata mai mare de dispariție a CK MB, ci, mai semnificativ, legată de o eliberare mai rapidă a acestei izoenzime din miocard, care nu a fost raportată anterior. Corelațiile bune găsite între rata maximă de apariție și eliberarea cumulativă a enzimei (r = 0,86) sugerează că prima poate reprezenta un indice al ratei de degradare a membranelor celulare. Sunt discutate implicațiile practice ale acestor date.